De la Cesc la Cesc: Barcelona şi fotbalul total

Derby-ul de sâmbătă din La Liga dintre Real Madrid şi FC Barcelona a fost special din mai multe puncte de vedere. Nu a mai avut încrâncenarea primelor dueluri care au pus faţă în faţă filosofiile de joc ale lui Jose Mourinho şi Pep Guardiola; presiunea a stat de data acesta în mici detalii, în subtile ajustări şi în aproape imperceptibile clipe de inspiraţie. Multe dintre aceste detalii au scăpat analizelor la cald, de după meci. Însă dacă revezi şi revezi fazele importante, ele apar la lumină şi pun meciul în ansablu, ca şi evoluţiile în parte ale jucătorilor de pe teren, într-un just context.

S-a spus, bunăoară, că Cesc Fabregas nu a făcut un meci mare şi că şi-a salvat evoluţia făcând ceea ce fac, adesea, marii jucători – fiind decisivi atunci când e mai mare nevoie. “Diario Sport” vine însă azi tocmai cu unul dintre acele detalii fine care au făcut diferenţa sâmbătă. Un detaliu care dă mult mai multă greutate jocului lui Cesc. Şi un detaliu care vorbeşte, dacă meciul în sine, în ansamblul lui, nu a făcut-o cu suficientă convingere, despre forţa fotbalului Barcelonei. Despre fotbalul total în secolul XXI.

Faza din minutul 66, în care Fabregas a marcat golul care a închis tabela de pe “Santiago Bernabeu”, a pornit de la o intercepţie realizată chiar de el, la 30 de metri de propria poartă. Continuată de Iniesta, Messi şi Dani Alves, acţiunea a fost finalizată de fostul “tunar” londonez, venit lansat după o învăluire de aproape 50 de metri.

O nouă magie marca Cuenca

Devenit practic om al primei echipe şi primind minute meci de meci din partea lui Josep Guardiola, tânărul Isaac Cuenca impresionează nu doar prin aerul proaspăt pe care îl aduce în vestiarul greu de medalii şi trofee de pe Camp Nou, ci şi printr-o tehnică ieşită din comun. Remarcată de mulţi în imagini surprinse pe străzile din Barcelona în copilărie, tehnica tip “freestyle” a lui Cuenca a ajuns şi pe terenurile de antrenament, sub ochii lui Guardiola şi Puyol. Cuenca şi-a surprins recent coechipierii şi antrenorul prin execuţiile sale în cadrul unui joc tip “5 contra 2″.

Eleva-model: despre “machiajul” lumii noastre

Se spune că nimeni nu e, în realitate, atât de pocit ca în poza de buletin, dar, cu siguranţă, nici atât de frumos ca-n poza de profil de pe Facebook. Aaron K., unul dintre cei mai apreciaţi fotografi de fashion/beauty din Noua Zeelandă, zice acelaşi lucru, doar că mai fin şi, deopotrivă, mai profund. Proiectul său “Model student / Student model” atrage atenţia asupra folosirii în advertising şi modelling a unor persoane prezentate ca fiind mult mai mature şi mai atractive sexual decât sunt ele în realitate. Aaron propune într-un reuşit contrast a posibilă definiţie a lumii noastre. O lume a fetişului şi a disimulării,  o lume a extremelor şi a ipocriziilor de tot felul, o lume a machiajului strident. Te uiţi la foografiile lui Aaron K. şi, mergând  apoi pe stradă, te uiţi la oamenii şi jur şi începi să te întrebi care e, de fapt, adevărata lor faţă…

ISAAC CUENCA: Băiatul care făcea duble pe trecerea de pietoni

Îi lipseşte încă reglajul acela fin dintre tupeu şi smerenie, care e, de fapt, marca emoţională şi stilistică a Barcelonei. În rest, are de toate: tehnică, viteză şi şut. E mai stilat decât Pedro, mai ordonat decât Bojan şi are mai multă naturaleţe pe postul de extremă decât Villa, care a tras din greu în ultimul an ca să se facă de-adevăratelea util lui Guardiola în noul sistem cu “9″ fals în faza de atac. Joacă la fel de bine şi pe stânga, şi pe dreapta şi, alături de Thiago, a impresionat plăcut în turneul estival al catalanilor.  Isaac Cuenca e noul nume pe care Guadiola îl propune în prim-planul fotbalului mondial, după ce l-a titularizat contra Granadei, meci în care a fost considerat printre cei mai buni jucători de pe teren.

A revenit la Barcelona B după ce jucase în liga a treia, la Sabadell, echipă cu care a şi promovat, de altfel în Segunda. În câteva luni, a ajuns titular la campioana Spaniei şi a Europei. Greul de-abia acum începe pentru puştanul care, în copilărie, povestesc vechii săi prieteni din Reus, mergea de acasă la şcoală făcând duble pe trotuar, pe trecerea de pietoni, pe scări şi printre bănci, fără să scape mingea niciodată.

Din copilăria lui Pele nu a rămas nimic. Primele imagini cu el în acţiune sunt chiar de la un campionat mondial. Cu Maradona avem, miraculos cumva, câteva scene cu el, tânăr, într-o grădină, făcând duble cu un măr cules din copac. Cu Messi în acţiune avem deja numeroase filmări, putem înţelege altfel devenirea unui geniu. Cuenca a copilărit însă în plină eră a tehnologiei mobile. Şi ştim, astfel, că amintirile colegilor de şcoală nu sunt simple poveşti. Priviţi copilul din filmuleţul de mai sus şi-l veţi privi cu alţi ochi pe tânărul emoţionat de pasele lui Xavi, Messi şi Iniesta.

Andy Warhol şi presa

Să critici presa e simplu şi mereu la modă. Mai cu seamă când e vorba de “o anume parte a presei”, cel mai adesea cea tabloidă. Dar a o critica deştept, peste media propriilor ei stângăcii stilistice şi locuri comune, nu e deloc uşor. Puţini reuşesc să o facă surprinzând grosolănia maşinăriei de tocat idei, oameni şi celuloză în tuşe subtile. Andy Warhol este unul dintre cei puţini.

Scena media şi personajele sale au stat mereu în centrul atenţiei lui Andy Warhol. Însă lucrările sale care reinterpretează teme şi informaţii din paginile 1 ale tabloidelor epocii sale sunt mai puţin cunoscute. Ele fac obiectul unei interesante expoziţii găzduite de National Gallery of Art din Washington. “Warhol: Headlines”.

Detalii şi mai multe imagini, pe site-ul “New York Times”.

LECŢIA DE CREATIVITATE: Cuvintele ca imagini

S-a născut la Seul, a crescut la Sao Paolo, a studiat la New York, unde a şi lucrat o vreme, pentru ca acum să stea la Palo Alto, angajat pe post de Creative Director la Facebook. Mai înainte lucrase la Google, pe o poziţie similară, iar şi mai înainte la Saatchi & Saatchi. În timpul liber, şi doar în timpul liber , mai face una-alta pentru Nike, Jaguar, Coca-Cola, Samsung sau Haineken şi Canon.

E un artist în vogă, face prezentări trăsnet, are proiecte care te lasă cu gura căscată, mai scrie şi cărţi… Ilustraţiile sale pentru “New York Times” sunt veritabile evenimente editoriale. În fine, Ji Lee e un tip cu nume comun, dar cu o imaginaţie cu totul şi cu totul ieşită din comun.

L-am descoperit cu seria sa “Word as Image”, o veritabilă lecţie de creativitate, mai cu seamă pentru copywriterii şi designerii de identitate. Mai jos, un film care colează execuţiile sale pe această temă.

Şi câteva execuţii statice.

FC Barcelona: imaginea viitorului. Cine le va lua locul lui Puyol, Xavi şi Messi

Foarte sugestivă infografia propusă azi cititorilor săi de Diario “SPORT” din Barcelona. Un arbore genealogic viu, întors în sus, spre lumină şi spre viitor. În câteva zile, noua “Masia”, fabrica de talente – de fapt mai mult decât de talente, fabrica de titulari şi de campioni a Barcelonei – îşi va deschide porţile într-o nouă bază, adaptată mai bine nevoilor fotbalului modern şi presiunii pe performanţă pe care generaţia lui Puyol şi Xavi o revendică de-acum.

I-am văzut la lucru pe mulţi dintre puştii care se vor bate pe viitor pentru gloria Barcei. Personal, am câteva garanţii: Rafinha, Deulofeu, Cuenca, Sergio Roberto, Sergi Gomez şi Montoya. Îi şi văd în câţiva ani, lângă mai tinerii acum Messi, Pedro şi Pique, într-un “11 made in La Masia”, la fel ca generaţia de azi.

iMemorial: prime pagini nemuritoare în presa mondială la moartea lui Steve Jobs

Presa scrisă îşi pierde pe zi ce trece atuurile în faţa fascinaţiei multimedia. Printre alţii, are şi Steve Jobs “vina” lui pentru asta. Dar parcă, totuşi, presa scrisă rămâne regina marilor evenimente şi a marilor emoţii colective.  E în munca oamenilor acelora care trag de ei ore în şir în fapt de noapte să pregătească prima pagină de a doua zi ceva ce scapă şi breaking news-urilor, şi jurnalelor de ştiri, şi galeriilor foto-video. În împietrirea lor ciudată azi, în plină epocă multimedia, primele pagini tipărite pe hârtie fixează parcă altfel tocmai esenţa unor clipe de maximă emoţie. Moartea lui Steve Jobs nu face excepţie. Mai jos, câteva dintre cele mai inspirate prime pagini dedicate tristului eveniment de la mijlocul săptămânii.

 

 

ANDREI SEPCI: “U” Cluj şi definiţia fotbalului

U Cluj castigatoarea Cupei Romaniei (foto: cupadelegenda.gsp.ro)

Frumoasa echipă din anii ’60 a Ştiiţei Cluj, cea care a câştigat Cupa României în faţa Piteştiului, a lăsat în urmă nu doar amintirea de neuitat al celui mai important trofeu din istoria “alb-negrilor”, ci şi una dintre cele mai frumoase definiţii ale fotbalului. A evocat-o ieri Remus Câmpeanu, autorul unuia dintre golurile din finala de la Bucureşti, în cadrul emisiunii speciale “Replay”, găzduită de noul “Cluj Arena”. Vorbea despre antrenorul care a dus Ştiinţa spre primul său mare trofeu, Andrei Sepsi (foto).

“Înţelegea conceptul de echipă studenţească, venea cu noi la bere, cînta împreună cu echipa, pe drumul de întoarcere, indiferent dacă cîştigam sau nu. Reuşea să-i înţeleagă pe jucători, fără să ameninţe sau să strige de pe margine”, îl evocase acelaşi Câmpeanu pe Sepci cu ceva timp în urmă. Ieri avea să lărgească portretul unui antrenor unic în felul lui. “Sepci era foarte preocupat nu doar de activitatea noastră fotbalistică, ci şi de cea academică. Modela programul echipei în funcţie de cursurile noastre de la facultăţi”, îşi aminteşte Remus Câmpeanu, căpitan al unei trupe de studenţi la Medicică, Drept sau Politehnică. “Ne spunea că e important să rămânem cu o specializare, cu o meserie, pentru că tinereţea trece şi la un moment dat nu vom mai putea juca fotbal, aşa că trebuie să fim pregătiţi pentru acel moment…”.

“Fotbalul e, aşa, o studenţie”, i-a învăţat Sepci pe clujeni. Iar dacă, cumva, definiţia lui Sepci nu e totală şi atotcuprinzătoare, asta e numai şi numai pentru că echipa Universităţii acelor vremuri era o echipă specială.

Un an cu “Formula AS”. Imaginile din spatele cuvintelor

A trecut un an de când am debutat în “Formula AS”. Mi-a plăcut atât de mult ce am făcut, că nici nu mi-am dat seama cum a trecut. Mi-am amintit căutând ceva fotografii în uriaşa (deja) arhivă a imaginilor din deplasările pe care le-am făcut de la Oradea la Tulcea şi de la Gherla la Reşiţa. Până la urmă, cred că tot imaginile surprind cel mai bine starea de graţie din spatele zecilor de pagini de reportaj din ultimul an.