Eminescu, fotbalistul

fotbal ME

La mijlocul secolului al XIX-lea, pe când era licean la Cernăuţi, Mihai Eminescu era, la fel ca şi colegii săi, mare amator de fotbal. Ignorate de specialişti, amintirile unui fost coleg de şcoală aduc detalii savuroase despre pasiunea cu care Mihăiţă bătea mingea pe maidanul Cernăuţiului.

Eminescu şi fotbalul: o asociere imposibilă, care scapă şi manualelor şcolare, şi zecilor de tomuri care au întors pe toate feţele viaţa şi opera celui mai important nume al literaturii române, şi care scapă, deopotrivă, biografiilor, romanţate sau nu, care i-au fost dedicate poetului. Născut la jumătatea secolului al XIX-lea, întocmai când fotbalul prindea viaţă în Anglia, şi trecut în nefiinţă în 1889, pe când multe dintre marile cluburi occidentale de azi nici nu erau înfiinţate, Mihai Eminescu – geniul absorbit total de misiunea sa culturală, cum ni-l prezintă, excesiv şi tezist, majoritatea exegeţilor săi – nu putea avea nici o legătură cu o pasiune atât de derizorie precum era văzută în epocă cea pentru „jocul cu mingea”.

„Aici juca fotbal Eminescu!”

Şi totuşi, ceea ce scapă superficialităţii procupată de esenţe a istoriei literare nu are cum să scape dragostei şi dedicaţiei pentru detaliu a unor oameni care au făcut un mod de a fi din cultivarea legăturilor pe care Mihai Eminescu le-a avut cu oraşul lor de suflet, Cernăuţiul, locul în care a studiat şi în care s-a format marele poet naţional. Cuplul Elena şi Vasile Tărăţeanu, doi români din Cernăuţi, ea – muzeograf, el – poet şi jurnalist, sunt veritabili ghizi ai tuturor celor care, ajunşi în oraşul din nordul Bucovinei – azi parte a Ucrainei, doresc să calce pe urmele paşilor tânărului “Mihăiţă Eminovici”. Mic de statură, dar energic din cale afară, Vasile Tărăţeanu se zbate, fără frică, pentru fiecare părticică de românism din Cernăuţi. Ştie atâtea despre Cernăuţiul lui Eminescu şi nu e amănunt de care să nu-l lege o amintire de suflet! „Aici e casa şi mormântul lui Aron Pumnul, profesorul lui Eminescu, e liceul unde a studiat, şcoala greco-orientală. Mai există, apoi, o bucată din clădirea unde a fost <<Hotel de Moldavie>>, unde îşi ţineau spectacolele trupele lui Fani Tardini şi Pascaly, iar Eminescu, tânăr gimnazist, venea şi asista la toate spectacolele. Mai exista şi azi casele în Eminescu a trăit în diverse perioade, mai există şi alte locuri, să tot fie vreo 20, care amintesc de Eminescu în Cernăuţi…”, povesteşte, aprins de pasiune, Vasile Tărăţeanu.

Iar printre aceste locuri e – surpriză! – şi “toloaca”, maidanul de la marginea vechiului oraş, pe care gimnazistul Mihai Eminescu bătea mingea cât era ziulica de lungă după ore sau când chiulea de la cursurile care nu îl interesau! “Juca fotbal Eminescu?”. Elena Tărăţeanu zâmbeşte cald la mirarea jurnalistului. “Şi încă ce-o mai fi jucat, drăguţul de el! Dacă voiai să-l găseşti sigur pe Mihăiţă, aici trebuia să-l cauţi după ore!”, spune, pe ton mămos, dragoste amestecată cu grijă, doamna Elena, în timp ce îmi arată parcarea uriaşă a unei firme de transport care se află azi pe locul vechiului teren de fotbal al lui Eminescu şi al prietenilor lui de joacă.

Colegi de echipă: Eminescu şi Ştefanelli

Din vasta bibliotecă dedicată lui Eminescu a familiei Tărăţeanu din Cernăuţi, doar într-un volumaş cât o broşură găseşti incredibilele detalii despre pasiunea pentru fotbal din adolescenţa poetului. Un volum de “Amintiri despre Eminescu”, scris de Teodor Ştefanelli, magistrat şi scriitor, academician, fost coleg de şcoală la Cernăuţi cu Mihai Eminescu. O carte scrisă cu pasiunea teribilă a prieteniei ce i-a legat pe cei doi, ale cărei detalii au fost pe nedrept ignorate de cercetătorii vieţii şi operei lui Eminescu.

În 1860, Mihai Eminescu era deja de 2 ani în Cernăuţi, când s-a întâlnit pentru prima oară cu Teodor Ştefanelli. Absolvise cu brio clasele a III-a şi a IV-a ale Şcolii primare National-Hauptschule şi era în clasa a II-a de liceu, pe când Teodor era de-abia “boboc”. Apropierea dintre cei doi a fost de la început magnetică. Din primul moment, Eminescu l-a luat pe Ştefanelli deoparte, ca pe un frate mai mic, şi l-a iniţiat în ceea ce însemna viaţa de licean. Astfel l-a cunoscut Ştefanelli pe tânărul rebel căruia puţin îi păsa, bunăoară, de matematici, dar care era sclipitor la materiile care îl interesau – religie, istorie universală şi limba şi literatura română, pe care le-o preda profesorul Aron Pumnul. „Cât timp a urmat Eminescu liceul, era vorbăreţ şi vioi şi avea un vecinic surâs pe buze, afară doar când nu ştia lecţia. Acest zâmbet prielnic le-a câştigat inima colegilor săi”, povesteşte Ştefanelli. Mihăiţă era capabil de mari gesturi de prietenie, îşi aminteşte Teodor, evocând un episod în care el însuşi fusese pedepsit cu o oră de “carcer” (închis singur într-o sală după cursuri, n.a.) din pricina unei năzbâtii. Eminescu, care văzuse scena, a împrumutat bani de la paznicul şcolii şi a venit cu buzunarele doldora de covrigi ca să-i ţină de urât prietenului său, iar într-un final a reuşit chiar să-l înduplece pe paznic să îi elibereze mai repede din “carcer”. “Onufri ne dete drumul, dar ne zise să nu spunem nimanui nimic, c-apoi vai de capul nostru, iar amândoi ne-am dus pe toloacă, unde împreună cu alţi colegi am jucat mingea până pe înserate…”. Evocarea emoţionantă a lui Ştefanelli e, în fapt, prima atestare a pasiunii pentru fotbal a tânărului Eminescu!

Bătăi ca între ultraşi

La mijlocul secolului al XIX-lea, Cernăuţiul era parte integrantă a Imperiului habsburgic. Conectat prin tinerii care studiau la Viena la tot ce însemna moda occidentală, nu e de mirare că Cernăuţiul adoptase de timpuriu jocul cu mingea, care devenise atât de popular pe vremea lui Eminescu încât tinerii din oraş ajunseseră să se bată la propriu pentru un loc pe terenul amenajat pe maidanul oraşului! Ştefanelli povesteşte cu mult haz un astfel de episod, căruia i-a căzut victimă împreună cu Mihai Eminescu. “Eu am locuit mulţi ani în strada Cuciur-Mare, şi înaintea locuinţii mele se întindea aşa-numita toloacă a oraşului, unde studenţii jucau adesea în orele libere mingea. Şi Eminescu era adese printre noi şi juca cu noi mingea.

Îmi aduc aminte că într-o vreme se iscase mare ceartă între studenţi şi între ucenicii şi calfele meseriaşilor din oraş, fiindcă fiecare partid voia să ocupe exclusiv pentru sine terenul de joc. Au urmat şi bătălii serioase, în care însă studenţii rămăseseră învingători, căci erau mai mulţi la număr şi poliţia era de partea lor. Noi doi, adică eu şi Eminescu, fiind prea mici, nu luam parte activă la aceste lupte, dar nici pasivi nu eram, pentru că la locuinţa mea se afla sub streaşină un depozit de beţe şi nuiele, pregătite anume pentru acest scop.

Când lupta era signalizată, eu şi Eminescu scoteam armele şi trecând cu dânsele numai drumul, eram pe toloacă şi pe împrăştiam între studenţi ca să învingă. O dată însă, în învălmăşeală, ne rătăcirăm printre <<duşmani>> şi numai o fugă sănătoasă ne-a scăpat de bătaia zdravănă ce ne ameninţa. Atuncea venise Eminescu cu o carte împrumutată de la biblioteca studenţilor şi în această învălmăşeală Eminescu a scăpat cartea pe câmpul de luptă, iar duşmanii au făcut-o bucăţele. Eminescu era nemângâiat, temându-se că neînapoind această carte nu va căpăta altele”, conchide Ştefanelli amuzantul episod al bătăliei pentru terenul de fotbal.

De la “toloacă” la bibliotecă

Cu timpul, o ilustrează tot amintirile lui Teodor Ştefanelli, tânărul Eminescu avea să aleagă tot mai adesea cartea în locul mingii de fotbal. Se închide cu zilele în fabuloasa bibliotecă a lui Aron Pumnul, începe să scrie poezii, se dedică tot mai mult studiului şi literaturii, teatrului, se îndrăgosteşte actriţa Eufrosina Popescu, apoi fuge cu ea, alăturându-se trupei de teatru a lui Mihai Paskaly… Poveştile legate de pasiunea pentru fotbal din adolescenţă rămân, stinghere, amintiri dintr-o altă viaţă, într-o cărţulie cu coperte portocalii dintr-un ungher de bibliotecă, undeva la Cernăuţi. Din când în când, rar, curiozitatea câte unui turist mirat că “Eminescu” şi „fotbalul” pot face sens într-o frază, o duce pe doamna Elena Tărăţeanu în ungherul bibliotecii, acolo unde e locul “Amintirilor despre Eminescu” ale lui Teodor Ştefanelii, colegul de şcoală şi coechipierul la fotbal din tinereţe al lui Mihai Eminescu.

Literatura şi fotbalul

Numeroase nume mari ale literaturii universale şi naţionale au practicat fotbalul sau şi-au mărturist deschis pasiunea pentru acest sport. Filosoful şi scriitorul francez Albert Camus este singurul fost fotbalist câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură. Pe lângă această distincţie, Camus are în “palmares” şi Cupa Campionilor din Africa de Nord! Salman Rushdie, JK Rowling, George Orwell, Jean Paul Sartre şi Oscar Wilde întregesc “echipa” scriitorilor iubitori de fotbal. Literatura română completează lista cu nume precum Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Eugen Barbu, Fănuş Neagu, Adrian Păunescu, Ion Băieşu, Teodor Mazilu, Radu Cosaşu, Radu Paraschivescu sau Nicolae Manolescu.

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s