O parte din frumuseţea unei propoziţii matematice ţine de faptul că nu este întotdeauna posibil să faci din ea o teoremă, adică să o demonstrezi ca fiind adevărată. Este ceea ce numim “indecidabil”. Indecidabilul este tovarăşul de drum al incertitudinii. Imediat ce mama m-a ajutat să pătrund acest mister, aveam probabil vreo cinsprezece ani, mi-a eliberat gândirea matematică, apoi gândirea mea în general, de dogmatismul legat de certitudine. Am început să văd şi să simt că în orice lucru există tot atâtea posibilităţi câte sinapse din creier asigură fluiditatea datelor şi întrepătrunderea lor. Există aproximativ o sută de miliarde de sinapse.
Antoni Casas Ros, “Teorema lui Almodovar”, Editura Vellant, 2010
În “Teorema lui Almodovar”, Antoni Casas Ros ascunde sub detalii ficţionale – întâlnirea cu Almodovar, bunăoară, şi filmul acestuia în care el joacă rolul principal – un dureros fundament autobiografic. Romancierul a suferit în tinereţe un cumplit accident rutier, în urma căruia a rămas cu faţa mutilată, refuzând apariţiile publice, mai bine de 15 ani, de atunci până în ziua de azi. De altfel, editorii săi francezi de la Gallimard nu l-au văzut niciodată.
“O sută de miliarde de posibilităţi şi uneori îmi văd faţa ca pe una din aceste posibilităţi.”
Antoni Casas Ros, “Teorema lui Almodovar”, Editura Vellant, 2010
puntomedia 