A primit o pasă de la puştiul său de 5 ani, iar pasul înspre ea a fost pentru Sandu Neagu un pas spre o altă lume. Mingea a fost doar un pretext, ca de atâtea ori în viaţa eroului de la Guadalajara.
La început a fost mingea. Apoi sticla, apoi mingea, sticla, mingea, sticla, un vertij în relanti, ca-n reluările cascadelor de driblinguri pe televizoarele anilor ’70. Alb-negru.
Când mingea a obosit, a rămas doar sticla. După ea a lovit implacabil ciroza, cu un tackling cinic. Când mingea a revenit, pasată de Roberto, era prea târziu. Rămâne doar efectul artistic al unei vieţi care a început şi s-a încheiat cu o minge. Asemeni majorităţii celor din generaţia sa, Neagu nu a putut ieşi niciodată din spectrul alb-negru, deşi, culmea ironiei, s-a consacrat la primul Mondial de fotbal transmis în culori. Nu e nici bine, nu e nici rău, e pur şi simplu destin.
În simplitatea sa debordantă, fără de care golul de la Guadalajara nu s-ar fi întâmplat, destinul lui Sandu Neagu e despre cât de puţin ne trebuie ca să trăim – adesea doar o minge şi o sticlă – şi despre cât de puţin ne trebuie ca să murim – uneori doar o pasă şi un pas.
CITEŞTE ŞI:
Reportaj de suporter, martor al dramei suferite de Sandu Neagu în Giuleşti: “Ultima pasă cu fiul său”
Giuleştiul i-a spus “Adio” lui Sandu Neagu
puntomedia 