ADEVĂRUL DE SEARĂ: Cronica unui eşec previzibil

Martie 2009. Totul părea extraordinar. Un design modern şi o reţetă fantastică, realizate de experţi spanioli şi germani. Mai multe redacţii erau deja încropite şi chemate la Bucureşti, într-un lung pelerinaj, pentru a le fi inoculată, în săli mari, cu proiectoare şi PowerPoint-uri pe măsură, ideea de superioritate absolută în media româneşti.

Reţeaua de locale gratuite sub titlul “Adevărul de Seară” se extindea pe lună ce trecea, în vreme ce concurenţa principală, “Compact”, cotidianul gratuit scos de Ringier, tocmai deschidea pârtia crizei în presa de la noi, fiind închis ca primă măsură a unei redresări ce nu avea să mai vină în trustul elveţian pe piaţa românească.

La un moment dat, părea că judeţele României erau prea puţine pentru a încăpea expansivitatea celor de la Adevărul Holding. Iar superioritatea coordonatorilor de proiect era totală, deşi, culmea, oamenii lăsaseră în spate, la Ringier, produse care mai de care mai şubrezite. Numai că la Adevărul realitatea era alta, iar ei puteau, în fine, să se desfăşoare eliberaţi de constrângerile birocraţiei de trust elveţiene…

Ce a urmat se ştie, iar închiderea reţelei “AdS” în 2011 e o surpriză doar pentru cine nu ştie să “citească” un ziar din punctul de vedere al business-ului de presă. Resurse irosite aiurea, reporteri târâţi până la epuizare în mai multe registre şi pe mai multe platforme şi, în final, publicitate foarte puţină, mult prea puţină ca să poată susţine un proiect de o asemenea anvergură.

Şi totuşi, “AdS”-ul şi-a trecut în cont în toţi aceşti ani, pe lângă un tiraj cumulat demn de recoltele-record la hectar, după cum bine remarca Dragoş Stanca, o mare “realizare”: prin tirajele mari, prin forţa de marketing şi prin reţeta gratuităţii sale, “Adevărul de Seară” are pe conştiinţă moartea fragilei prese locale din România care încă mai supravieţuise începutului de criză. În definiv, nu e rău că a forţat închiderea unor proiecte meschine. Rău e că, după închiderea “AdS”-urilor, nu mai rămâne nimic…

PS. Ca redactor-şef al “Compact” în lunile de dinainte de criză, mi-a fost foarte clar de la început că AdS are zilele numărate, chiar dacă managerii de proiect de la Adevărul Holding ar fi învăţat câte ceva din închiderea gratuitului Ringier. Nu s-a întâmplat aşa, dimpotrivă, iar consecinţele se văd acum. E încă un moment critic pentru media din România, pentru că, în definitiv, nu se închide un ziar, ci foarte multe ziare.

2 Comments

  1. […] Ducand discutia in alta directie, balbaielile marilor trusturi in ceea ce priveste zona presei locale au provocat un fenomen daunator comunitatilor locale. Si anume au “sufocat” media locala, au dezechilibrat balanta. Dupa cum bine remarca Ciprian Rus, aici. […]

  2. Presă locală exista şi înainte de AdS, va exista şi după. Eşecul AdS a arătat doar că nu este suficient să arunci cu bani ca să faci un ziar să meargă. Părerea mea că AdS a avut de toate ca să fie un proiect de succes. Mai puţin oameni…


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s