O viaţă, un clişeu, un meci. Următorul meci

M-a furat ieri un gând, pe mine, cel care a zis mereu că are o cultură de viaţă fotbalistică. Mai precis şi mai concret, că a învăţat multe dintre lucrurile esenţiale în viaţă trăind şi jucând, văzând sau scriind despre meciurile de fotbal. De ce nu am înţeles până acum, de ce a trebuit să ajung la 33 de ani ca să îmi pun de-abia acum problema că – şi acesta e unul dintre marile clişee ale fotbalului! – următorul meci e întotdeauna cel mai important.

Abia ieri m-a furat acest gând. Pique, băiatul de aur al Spaniei şi al Barcelonei, cobora de pe treptele oficialei de pe “Mestalla” valenciană. Dăduse mâna cu şefii federaţiei, cu regele, cu regina, mai făcuse câţiva paşi, timp în care îşi scotea cu furie de la gât medalia de argint. Era în durerea şi în răutatea lui, în sentimentul acela înfiorător – la propriu şi la figurat – al omului care pierde ceva ce se încăpăţânase să creadă că merită şi pentru care se încăpăţânase să lupte până la capăt. Abia apoi s-a dus la Shakira. Vedeta columbiană şi-a luat de după gât înfrântul, dezolatul iubit şi l-a sărutat afectuos. Următorul meci e întotdeauna cel mai important.

2 Comments

  1. Pentru ca nu pot (nicicum) converge spre barcelonismul tau, pot doar sa remarc faptul ca Pique pare mult mai uman atunci cind pierde. Cand cistiga, mai scapa o flegmutza….

    • E important că ştie să piardă. Să câştige, la felul în care se mişcă Barca, va tot avea ocazii să înveţe😀


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s