RONALDO: Adevăratul Ronaldo

Se retrage din scenă unul dintre cei mai mari atacanţi din istoria fotbalului. Nu ne rămâne decât să facem mişto de alţi grăsuţi şi să admirăm în continuare bicicletele şi celelalte fiţe ale celui care, profitând de bunul simţ al brazilianului şi de nepăsarea noastră, i-a uzurpat numele cu care el intrase deja de mult în istorie.

L-am văzut prima oară pe Eurosport. În toamna lui ’94, după Mondialul în care nu jucase nici un minut, pe vremea când se mai purtau încă tricourile acelea ciudate de la Adidas, cu trei dungi diagonale pe coaste. Un Bayer Leverkusen – PSV absolut epic, 5-4 pentru nemţi, cu trei goluri marcate de Ronaldo, un tinerel chilug, şi cu alte trei goluri marcate, de cealaltă parte, de Ulf Kirsten. Ulf era vulpe bătrână, a tras de el la maximum, a dat goluri din toate poziţiile, Bernd Schuster juca şi el, a pus un gol perfect la vinclu din lovitură liberă, dar omul serii fusese Ronaldo. Miercurea următoare, în “Fotbal Plus”, mastrul Cosaşu venea cu verdictul – chilugul ăsta va ajunge maaaaare de tot -, ocazie cu care m-am umflat şi eu în pene că mă pricep la fotbal şi ocazie cu care, desigur, l-am iubit şi mai şi pe maestrul Cosaşu.

Avea 17 ani, iar dinţii aceia cu care avea să facă mai târziu reclamă la Parmalat erau parcă mai proeminenţi ca oricând. Avea o dezinvoltură şi o forţă cum nu găseai la nimeni pe vremea aceea şi un refinament la fel de impresionant precum Bebeto sau Romario. A ajuns repede la Barcelona, unde a impresionat sub comanda lui Bobby Robson şi unde avea să marcheze unul dintre cele mai frumoase goluri din istoria barcelonismului – celebra cursă de la Compostela de la mijlocul terenului. A scris istorie în Italia, la Inter şi la Milan, revenind senzaţional după accidentări extrem de grave, şi a fost unul dintre oamenii de bază ai ultimului Real major. 350 de goluri, dintre care 15 la Campionatele Mondiale. Golgheterul absolut al Mondialelor!

A rămas în istorie nu doar prin golurile şi fentele sale. A fost, în ultimii ani, un icon al neputinţei, gras, dezabuzat, cu genunchii aceia plini de tăieturi chirurgicale. Nu s-a lăsat, a înfruntat ironiile şi a mai adus un strop de magie. Acum a înţeles că e cazul să se retragă. Lumea asta devenise oricum prea mică pentru doi Ronaldo…

Advertisements

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s