Anonymous said: “Revolution!”

Cum a devenit revoluţionar anonimul de pe net.

“The medium is the message”. Marshall McLuhan se doveşte cu adevărat profetic abia acum, când viziunea sa e probată de un mediu de comunicare care nu exista în ’67, momentul publicării cărţii cu numele căreia avea să fie citat cu religiozitate de critica media de atunci încoace. Reţelele sociale sunt azi mediul, iar mesajul este, clar şi limpede, “Revoluţie!”. Ceea ce părea, după evenimentele din 2009 de la Chişinău, doar o găselniţă exaltată a unor “media geeks” precum cei de la TechCrunch, se dovedeşte o intuiţie salutară în 2011.

Sigur că – şi aici argumentul istoriei e unul forte – nu Internetul a inventat revoluţiile, nici măcar pe cele moderne, dar cursul evenimentelor din Tunisia şi reacţia precipitată a autorităţilor vecine din Egipt de a tăia accesul la reţelele sociale confirmă, pe de o parte, fenomenalul potenţial de coagulare pe care Facebook şi Twitter îl generează, iar pe de altă parte forţa de multiplicare a mesajului. Şi mai statuează rolul reţelelor sociale ca platforme de pregătire logistică, funcţională, platforme pe care forţei coercitive a statului îi e imposibil să se manifeste eficient. Căci ceea ce în Republica Moldova fusese mai degrabă un instrument de instigare la revoltă şi de mediatizare a ei în exterior, în cazul ţărilor din nordul Africii devenise, datorită şi popularităţii exponenţiale pe care Facebook şi Twitter au obţinut-o între timp, adevăratul cartier general al mulţimilor nemulţumite de regimurile laice dictatoriale avându-i în fruntea lor pe Ben Ali sau Moubarak.

Sub impactul emoţional al momentului, rolul jucat de reţelele sociale în mişcările revoluţionare nord-africane se prea poate să fie exagerat, măcar prin supraexpunere. Devenite victime ale sistemului politic din Egipt, Facebook şi Twitter şi-au câştigat deja partea lor de “revoluţie”. Dar altceva este cu adevărat istoric în momentul de graţie 2011. Văzut ca un duşman al autorităţii şi împiedicat să se manifeste în mediul lui natural, omul de pe net devine omul momentului. Omul mediu, cârtitorul de serviciu de pe site-urile marilor ziare, omul ascuns în spatele lui “Anonymous said…” sau în spatele unui “nickname”, a unei identităţi false, omul incapabil să-şi asume sub nume propriu nici măcar locuri comune, frustratul care umple forumurile cu expozeuri interminabile care nu interesează pe nimeni, fricosul, sociopatul, inadaptatul, cel pe care colegii de serviciu îl sar din lista de chefuri şi căruia nu-i rămâne decât să ciulească invidios urechea la poveştile şi la bârfele de a doua zi din birou, bloggeraşul căruia Internetul i-a dat şansa de a deveni, gratis şi gratuit, patronul propriului său ziar online, unde o să le arate el mucoşilor de jurnalişti cum se scrie şi cum stă treaba, omul de pe net a devenit spaima dictatorilor.

Ceva s-a schimbat esenţial în “profilul” omului de pe net, iar de acest lucru nu e deloc străină evoluţia reţelelor sociale dinspre zona comunicării personale – Yahoo! Messenger – sau cea a comunicării superficial-pubere – Hi5 -, înspre sfera publică, bazată pe un auditoriu mai consistent şi mai bine targetat – Facebook, Twitter – sau înspre sfera profesională – LinkedIn. Prin fundamentarea cercului de prieteni ca nucleu al reţelei, Facebook a făcut un serviciu extraordinar comunităţii online: l-a motivat pe user, pe „Anonymous”, să-şi asume, să-şi devoaleze identitatea. Iar prin sistemul de “sharing”, de împărtăşire a informaţiilor de orice fel cu prietenii, şi prin cel de confirmări cu “like”-uri, l-a provocat pe “Anonymous” să-şi facă publice identitatea şi opţiunile.

Pui pe Facebook o poză bună sau o replică isteaţă, faci o recomandare utilă, zeci de prieteni sar să te felicite. Aşa a câştigat “Anonymous” mai întâi un pic de încredere în el însuşi, apoi un dram de responsabilitate, pentru că pe Facebook ideile proaste sunt imediat taxate de utilizatori. Părerile sub “nickname” parcă nu mai au farmec. Sunt în continuare folosite de pătura marginală a utilizatorilor de Internet, dar tot mai mulţi au început să simtă relevanţa asumării propriei identităţi. De aici până la o riguroasă conştiiţă civică mai e drum lung. Dar mulţi dintre cei care au împânzit bulevardele şi pieţele publice din Egipt în ultimele zile erau acum 2 sau 3 ani nişte anonimi în spaţiul virtual şi, implicit, nişte anonimi în viaţa publică. Iar faptul că ieşirea lor curajoasă în stradă a fost precedată de asumarea identităţii şi a opţiunilor sale în spaţiul virtual nu e o consecuţie întâmplătoare, dimpotrivă, e una plină de sens. Rând pe rând, în ultimii ani, anonimii netului şi-au abandonat şi frica, şi “nickname”-urile şi au completat plicticoasele câmpuri de autentificare cu nume şi prenume. Marile revoluţii televizate din nordul Africii au fost precedate de aceste mici revoluţii online.

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s