Comanda politică, eternul clişeu de pe treptele Parchetului

Liviu Avram are dreptate. E lucid, ca de obicei, în mijlocul isteriei. “Să afirmi că totul e o răfuială politică, indiferent de faptele cuprinse în dosar, e soluţia banală. E un clişeu”, scrie el apropo de reţinerea şi propunerea de arestare preventivă a lui Sorin Ovidiu Vântu.

Comanda politică a devenit argumentul suprem pe care de la interlopi în costum Armani până la primari de sate de care nu a auzit nimeni şi de la cei mai neruşinaţi şpăgari până la martirii virgini ai opoziţiei din ultimii 6 ani l-au vânturat ori de câte ori erau luaţi pe sus şi duşi pe la parchete sau pe la sediile DNA. Peste ani, când uriaşa conspiraţie va fi fost dovedită, iar adevărul restaurat în drepturi, pe sediile parchetelor din întreaga ţară vor fi montate plăci comemorative aurii pe care va scrie, sobru, cu negru: “Aici au fost cercetaţi, la comandă politică…”. 

Comandă politică a fost şi la Dinu Patriciu, comandă politică a fost şi la Gigi Becali, comandă politică a fost şi la George Copos, comandă politică a fost şi la Dan Diaconescu, comandă politică e şi la Sorin Ovidiu Vântu. Dacă vreun fost vecin de palier de-ai lui Băsescu ar fi arestat acum pentru cine ştie ce porcărie, ar veni şi el cu varianta comenzii politice. Sigur îl pizmuia pe el Băse că se uita mai lung după doamna Maria.

E ca în povestea cu Petrică şi lupul. Vom ajunge să nu mai putem deosebi comanda politică de normalitatea juridică. De fapt – ce vorbesc? – suntem deja în situaţia asta. Iar soluţia nu poate fi decât una: să revenim la realitate şi să căscăm ochii la probe, nu la isteriile de pe treptele parchetelor.

Advertisements

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s