Probleme cu un articol online: îl ştergem, îl ascundem, îl corectăm? Cum procedăm?

Venite din toate părţile şi cel mai adesea la mult timp după publicarea online a articolelor originale, solicitările de ştergere, corectare sau adăugire a acestora sunt tot mai dese. Situaţia, cu care un ziar precum “New York Times” se întâlneşte de măcar două ori în fiecare săptămână, dar care nu e deloc străină nici redacţiilor online din .ro, reprezintă deja o provocare pentru specialiştii în etică şi reglementare din Statele Unite. La noi, situaţiile se execută cu ordin de sus cel mai adesea, fără alte comentarii şi problematizări. Mi se pare că e momentul să punem în discuţie la modul cel mai serios acest subiect.

Înainte ca online-ul să-şi intre în drepturi în industria media, situaţia era destul de simplă. Orice era publicat într-un print era bun publicat şi tot ce se mai putea face în cazul unor nemulţumiri ale unor părţi implicate în subiectul articolelor sau în cazul unor greşeli se rezolva prin drept la replică sau prin erate publicate ulterior.

Numai că online-ul oferă soluţia magică a intervenţiei asupra articolului original sau chiar posibilitatea ştergerii acestuia din bazele de date ale site-ului pe care a fost uploadat. De aici până la o întreagă isterie a corecturilor şi a cererilor de ştergere a diverselor subiecte nu a fost decât un pas. Un FTE nu s-ar plictisi deloc la un ziar naţional :D, spun asta cunoscând bine situaţia din fosta Divizie Online a Ringier.

Întâi de toate, apar comentariile pe site care depistează în timp real erori de documentare sau de scriere. Vine împricinatul: “Schimbăm acolo?”.

Apoi vin colegii de la print. O cifră greşită, un nume pocit, o clarificare negociată ulterior… “Îmi schimbi, te rog?”.

Apoi se trezesc diverşii PR, alertaţi de şefi, alertaţi la rândul lor de amante, alertate la rândul lor de un comentariu răutăcios postat cu un an în urmă şi la 2 ani de la publicarea articolului. “Nu se poate aşa ceva, să ştergeţi articolul şi să-mi daţi şi IP-ul celui care a postat!”. Începi să explici cu ce se mănâncă online-ul, chestii de bun simţ. Îţi ia 40 de minute, timp în care articolele de ultimă oră fac coadă în lista de validare.

Apoi sună un patron cu afaceri dubioase în trecut, acum manager de succes, curăţel, pe care păcatele îl ajung din urmă via Google, când îi era lumea mai dragă. “Ştiţi, nu mai e valabil ce se scria acolo. Îmi creează mari deservicii, ce a fost a trecut, nu am fost condamnat, nu a fost nicio ţeapă jur! Cum se poate să se scoată articolul de pe Internet?”.

Aşadar: când şi cu ce argumente intervenim peste articole deja publicate online? Cinci soluţii oferite de Poynter.

Un studiu realizat în Statele Unite pe mai mult de 100 de publicaţii a revelat faptul că aproape 80% dintre acestea iau în calcul scoaterea unui material de pe site. Numai că, de cele mai multe ori, aceasta este văzută ca ultimă variantă de rezolvare a unei probleme ivite în legătură cu acel articol.

Soluţia 1: Ştergerea articolul de pe site (cu un bun argument)

Kathy English, public editor la The Toronto Star, explică pentru Poynter că ziarul la care lucrează scoate foarte rar articole de pe site, dar că, de exemplu, faptul că viaţa cuiva ar fi în pericol în contextul publicării unui material ar fi un bun motiv pentru ştergerea textului.

Soluţia 2: Addendum la articol (doar în cazuri importante)

Un articol de 600 de caractere publicat pe net în 2000 poate crea mari neplăceri subiectului acestuia 10 ani mai târziu, crede Philip Corbett, associate managind editor for standards la “The New York Times”. “Înţelegem că un articol poate crea probleme pe care nimeni nu le anticipa la momentul scrierii lui, dar a şterge un articol sau a-l schimba pur şi simplu nu e în interesul cititorului şi al publicului“, susţine Corbett, citat de Poynter.

NYT a venit cu soluţia unor addendum-uri la articole problematice, dar numai în cazul unor crime majore, dacă suspectul a fost achitat între timp, de exemplu. “Dacă am face follow-up-uri la toate poveştile vechi de 15 ani care ne sunt reclamate, am irosi timpul tuturor reporterilor noştri doar pentru asta”, spune Corbett.

Soluţia 3: Follow-up cu link la articolul incriminat (doar în cazuri speciale)

Şi alte organizaţii media importante preferă să scrie un follow-up story cu link la articolul original în loc să-l şteargă pe cel din urmă. Dar problema timpului rămâne una majoră, astfel că aceste cazuri trebuie riguros selectate.

Soluţia 4: Ştergerea numelui persoanei afectate şi/sau ascunderea articolului pe site

Când prejudiciul personal al cuiva este foarte mare, unele site-uri preferă să scoată numele persoanei din ştire sau să treacă doar iniţialele acesteia, în paralele cu o adresă către Google prin care se solicită scoaterea ştirii originale din cache-ul motorului de căutare. Dar nici în acest caz ştirea nu e ştearsă, ci doar, în unele situaţii, ascunsă în site pentru a fi mai greu de găsit.

Soluţia 5: Publicarea corecturilor

Legat de greşelile care apar în articole, Corbett susţine că NYT merge pe ideea publicării corecturilor, şi nu pe scoaterea totală a articolului de pe site, cum vor sursele cel mai adesea, sau corectarea informaţiilor fără precizarea că fusese o eroare anterioară, aşa cum şi-ar dori jurnaliştii 😀. “Nu e suficient să corectăm informaţia, publicul trebuie să fie conştient de faptul că anterior acolo a fost o greşeală”.

DETALII:
Citeşte pe larg despre tema “Unpublishing” requests pe Poynter.org, într-o analiză semnată de Mallary Jean Tenore.

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s