Plecarea lui Marius Hagger de la Ringier România şi falimentul unei iluzii

Plecarea lui Marius Hagger de la Ringier România şi trecerea companiei elveţiene la modelul managementului autohton e un mesaj important pentru presa noastră. Într-un peisaj excesiv populat de moguli buni şi moguli răi, de moguli închipuiţi şi de moguli fabricaţi, ieşirea din scenă a celui mai important străin din top managementul media româneşti înseamnă dispariţia unui reper. Şi a unei iluzii, deopotrivă.

Potrivit unui anunţ intern, Marius Hagger va părăsi pe 31 decembrie postul de GM al Ringier România, lăsând locul unui director autohton, în conformitate cu noua politică a companiei.

Hagger încheie astfel un mandat de criză. A găsit o operaţiune în poziţie de lider, dar expusă după plecări masive înspre un concurent direct extrem de agresiv, Adevărul Holding, şi lasă o companie cu viitor incert pe piaţa locală după închiderea “Compact”, abandonarea precipitată a proiectului Diviziei Online şi vânzarea pe bani de botez de manelişti a celor mai prestigioase (şi mai bugetofage, trebuie subliniat acest lucru) titluri din portofoliu, “EVZ” şi “Capital”. În limbaj corporate, asta se traduce prin “optimizarea portofoliului Ringier România şi implemetarea unor măsuri importante de reducere a costurilor care oferă o bază solidă viitorului companiei” (…) “pe o piaţă turbulentă”.

Dar nu despre performanţele manageriale ale lui Marius Hagger e vorba aici – e greu de evaluat asta pe o piaţă în care tot ce mai contează e supravieţuirea cu orice risc până după criză. În plus, îmi declin competenţa de analiză a unor situaţii în care am fost parte, într-un fel sau altul, în ultimii 2 ani. E vorba, de fapt, despre plecarea ultimului străin care conduce operaţiuni complexe de media în România şi despre decizia Ringier, altfel un trend-setter notoriu pe piaţa noastră, de a merge pe mâna unor executivi români. Faptul marchează, după cum acroşam din şapou, dispariţia unui reper şi a unei iluzii. De ce reper şi ce iluzie?

Cu toate excesele sale din perioada când controla cu autoritate piaţa de la noi, Ringier România a fost mereu, mai cu seamă datorită managementului străin, un reper pentru business-ul de presă orientat spre profit. Ca să performezi ca Ringier, ca să te poţi bate cu Ringier, trebuia să faci la fel ca Ringier, dovadă că elveţienii au fost copiaţi cu neruşinare de la mod de organizare şi trick-uri de business până la fonturile din tabloide. E adevărat că Adevărul i-a învins cu propriii oameni – de care nu a avut grijă niciodată, nici înainte, din păcate nici pe vremea lui Hagger – şi cu propriile arme, dar nu cu propria filosofie de business. Pentru că, deşi avea resursele să lupte până în pânzele albe cu Patriciu, Ringier s-a retras când războiul nu mai avea nimic de-a face cu logica de business.

În fine, plecarea lui Marius Hagger marchează falimentul unei iluzii. Falimentul iluziei că şeful cel mare e unicul proprietar şi garant al independenţei editoriale a unui trust de presă. Cu Michael Ringier departe în Elveţia şi cu executivi germanofoni în România, Ringier a fost în ultimii ani o adevărată Academie de Deontologie, secţia Fără Frecvenţă. Pentru că e uşor să fii deontolog când nu trebuie să lupţi pentru ideile tale.

La Ringier România, situaţia a fost mereu aşa: venea un manager de limbă germană, căruia îi lua 2 ani să înţeleagă exact ce scriu angajaţii lui, iar când înţelegea şi ce se scrie şi ce se întâmplă de fapt pe la noi pleca înapoi. Aşa s-a întâmplat să fie. Venea altul şi o lua de la capăt. Directorii editoriali şi redactorii-şefi şi-au putut desfăşura în linişte propriile agende în acest context. Este, iarăşi, discutabil, cum au făcut-o. Esenţial e că ne înşelăm crezând că Ringier Elveţia sau orice trust de presă onorabil din lume funcţionează după acelaşi model. Nu că nu ştiam prea bine asta, dar mi s-a întărit această credinţă în momentul plecării din Ringier.

Bref, reţeta autonomiei editoriale nu ţine de competenţele lingvistice ale managerului general şi nici de distanţa dintre domiciliul finanţatorului şi punctul de publishing. Avem principii, luptăm pentru ele şi le impunem. Dacă nu reuşim, rămânem pe loc sau plecăm. Variante valabile şi în cazul în care lupta dintre editorial şi managementul general devine prea obositoare sau frustrantă, cazul echipei lui Cătălin Tolontan chiar la Ringier România. qed 🙂

1 Comment


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s