NOTE DE LECTURĂ: După durere (“Confidenţe fictive”)

Am trăit tot timpul cu sentimentul acesta: că poeţii – unii dintre ei nici nu ştiu, poate, sau nu vor să accepte că sunt poeţi 🙂 – scriu cea mai bună proză. Asta mai ales dacă nu au orgoliul unor construcţii de mare anvergură, care înfulecă bulimic, fără să aleagă, ritm şi metafore migălite cu talent.

Nina Cassian îmi confirmă intuiţia în “Confidenţe fictive”. Şi îmi întăreşte, cu ocazia asta, regretul “ocolului” de peste două decenii până la reîntâlnirea cu ea.

Pentru cei din generaţia mea, prima întâlnire cu opera Ninei Cassian a fost una impusă. Poezioare – despre ţară şi partid, despre mamă şi partid, despre joacă şi partid – scrise în perioada “ocolului” proletcultist de la începutul anilor ’50.

Reîntâlnirea a rămas la libera alegere a fiecăruia. Şi deşi nu lipsea nici informaţia despre destinul Ninei Cassian şi nici fascinaţia legată de redescoperirea sa din mici piese de puzzle mai degrabă biografic decât artistic, cărţile s-au lăsat aşteptate. A trebuit să car un bax de apă plată 😀 ca să descopăr cărţile Ninei Cassian şi proza ei de mare poetă care îmi place atât de mult. Semn că, neîndoios, mişcare face bine :).

… şi, dacă e simplu să-ţi aminteşti întâmplări, nume, numere de telefon, e aproape imposibil să-ţi aminteşti un miros după ce ai pierdut simţul mirosului, sau sentimentul de dragoste, când nu mai există papilele, nervurile, chiar şi abstracţiile menite să-l facă să funcţioneze, când nu mai există organul, organismul, organicitatea, aş spune chiar orgasmul unui sentiment.

Nina Cassian, Confidenţe fictive, Cărţile Tango, 2008

“Iniţial, <Atât de grozavă şi alte povestiri> număra zece proze, <Confidenţe fictive> le-a inclus şi a adăugat alte cinci. Cât de <fictive> sunt ele? Deşi scrise la persoana întâi, m-am <travestit> într-unul sau doi bărbaţi, într-o femeie bătrână (când încă nu eram), în şase participanţi la o înmormântare, am combinat două personalităţi într-una singură, am inventat întâmplări şi caractere etc. Ceea ce însă trebuie să subliniez – ca dovadă, poate, a moderatei mele imaginaţii – e că toate cele de mai sus (mai ales eşecuri) LE-AM TRĂIT!”, mărturiseşte Nina Cassian. Dintre toate travestiurile, cel din “Un mort în plus” pare cel mai impresionant. Moartea unui om viu şi viaţa lui după moarte.

Înot, şi în timp ce trupul meu lunecă frumos către larg, un alt trup al meu, greoi şi apatic, rămâne pe mal, un trup fără contur, o masă a refuzului. Iar eu nu sunt nici în mare, nici pe mal, eu sunt însăşi ruptura neîntregită, eu sunt însăşi despărţirea de mine. Fiinţa mea a rămas izolată în timpul revolut, în etapa ireversibilă. Sunt după durere.

Nimeni nu observă nimic şi e şi foarte greu să observi un mort în plus, în mulţimea de morţi care populează pământul.

Nina Cassian, Confidenţe fictive, Cărţile Tango, 2008

Advertisements

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s