BUNE PRACTICI: Un an pe front cu “New York Times”

O campanie print-online care reinstaurează primatul conţinutului asupra marketingului. Un reper pentru ceea ce ar trebui să fie jurnalismul multimedia în 2010. Şi o demonstraţie că ziarele sunt capabile să producă articole pentru care merită să plăteşti.

“New York Times” a dat sâmbătă startul unei impresionante campanii – “A Year at War” – cronica unui an petrecut de echipa ziarului alături de Batalionul 1 din cadrul Regimentului 87 Infanterie trimis în Provincia Kunduz din Afganistan. O poveste despre oameni, despre ambiţiile şi dilemele lor, despre plictiselile lor infinite şi despre adrenalină duduind în inimă în nopţile în care, după închiderea reţelei proprii de comunicare mobilă, talibanii îşi marchează stăpânirea peste anxietăţile perfect umane ale unor soldaţi americani pe care vestele antiglonţ nu-i pot apăra de dorul celor de acasă.

Imaginea de deschidere a campaniei e simbolică pentru demersul celor de la NYT. Sergentul Keith petrece ultimele minute alături de fiul său de numai 6 luni şi alături de soţia sa, pe care nu îi va mai vedea decât peste 1 an. Dacă îi va mai vedea, pentru că în război sunt atâţia de dacă… Dar dincolo de incertitudinile care-l macină de câteva săptămâni deja, cert e că sergentul Keith nu va fi lângă cel mic la prima lui aniversare, că nu-i va veghea primii paşi şi alte chestii mici care vor trage greu în raniţa de luptă cu care va patrula în Afganistan.

Trei poveşti americane

Pvt. Johnnie Stevenson spent his final hours at Fort Drum alone, trying to put his game face on. He played some Ludacris on his iPod, then turned it off. He unpacked his 72-hour bag, then repacked it. Did he have enough toothpaste and spare socks? Had he paid his bills? Was he ready for war? For a year?

Capt. Adrian Bonenberger took a drive through the farmland of northern New York to absorb one last view of the St. Lawrence River. To drink one last cup of coffee at the Lyric Bistro in Clayton. To savor one last moment of real peace and quiet before heading to Afghanistan. For a year.

Sgt. Tamara Sullivan pulled out her cellphone charger and braced for a night of tears. She called her children in North Carolina, ages 3 and 1, and told them she would soon be going to work in a place called Afghanistan. For a year. She reminded her husband to send her their artwork. She cried, hung up, called him back and cried some more. “I asked for him to mail me those pictures, those little sloppy ones,” she said. “I want to see what my children’s hands touched, because I won’t be able to touch them.”

Asta e povestea în print. Feature-ul multimedia, unul dintre cele mai bune pe care le-am văzut în ultimii ani, vine parcă cu un plus de sensibilitate.

Cu o viziune specifică unui film documentar de premiu şi cu un mix echilibrat foto-video, excelent pus în valoare de montaj şi de conceptul de navigare, feature-ul multimedia e o demonstraţie de bune practici. E ceva ce nu face nimeni la noi în acest moment. Până vom face şi noi, măcar să privim la alţii. Campania “A Year at War” abia a început.

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s