ANDREA MANDORLINI: Un cinic printre visatori

Daca e adevarat ca, in fotbal, apararea castiga campionatul, atunci victoria CFR-ului e, categoric, victoria lui Andrea Mandorlini. Victoria cinismului sau, inteles de foarte putini in Gruia.

A venit in locul unui antrenor caruia nimeni nu ii va simti vreodata lipsa la CFR – Toni Conceicao – si e pe cale sa plece cat se poate de discret, lasand in urma trei duzini de medalii suflate cu aur, dar prea putine regrete.

A consternat pe toata lumea cu stilul sau de joc ultra-prudent, cu incapatanarea cu care a lasat in teren oameni ce pareau inutili – gen Bottone – si cu vesnicele schimbari cu tenta defensiva – De Zerbi in locul lui Traore, Bottone in locul lui Culio, Emil Dica in locul lui Peralta…

A jucat vesnicii intregi la adapostul cate unui 1-0 sau – vezi meciul cu Vasluiul – la “alibiul” unui 0-0. A facut din CFR echipa cu cea mai buna aparare din campionat si a castigat o singura data la peste un gol diferenta in intreg returul, dar toate astea s-au dovedit a fi suficiente pentru adjudecarea unui nou titlu.

Blindat cu un contract la fel de cinic ca sistemul de joc pe care il promoveaza, Andrea Mandorlini a avut privilegiul, altfel rar in Gruia, de a-si duce proiectul pana la capat si de a demonstra ca un titlu se poate castiga si altfel decat isi imagineaza visatorii.

E foarte probabil ca Andrea Mandorlini sa nu prinda imnul Ligii Campionilor la CFR.  Dar lectia cinismului sau nu ar trebui uitata odata cu ochii aceia albastri, incredibili, care au intors ingerii cu fata la joc de atatea ori in ultimul sezon. E una din marile lectii pe care o echipa cu predispozitia la suficienta a CFR-ului a invatat-o in timpul scurs de la castigarea primului titlu.

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s