Sigur vrei să dai la Jurnalistică? Câte ceva despre meseria lui Byron Pitts

De la naivitatea comediilor romantice cu jurnaliste pierzându-şi agendele în cearşafurile unor “surse” macho la realitatea corespondenţelor din Indonezia sau Haiti: nopţi dormite sub cerul liber, un duş pe săptămână şi zile întregi în care nu vezi în bătaia obiectivului camerei video decât stive de cadavre în putrefacţie.

Comediile romantice americane, cu jurnaliste top-model jucându-şi drama siropoasă între redacţia de revistă lunară glossy şi dragostea faţă de un businessman macho i-au creat o imagine total falsă jurnalismului de calitate. Sute de “pisi” se înghesuie an de an pe holurile facultăţilor de jurnalism de la noi visând să devină, dacă nu vreo Andreea Esca, atunci barem o Andreea Raicu. Întâlnirea cu realitatea din presă le face rău şi lor, şi instituţiilor de presă care mizează (mai bine zis mizau, ca să folosim un trecut ante-criză) pe tineri motivaţi şi conştienţi de sacrificiile pe care le presupune meseria de jurnalist.

“Pe teren” cu Byron Pitts

Pusă într-un film, povestea lui Byron Pitts ar părea umflată: genul de story cu un erou american de culoare (evident, artificiu de corectitudine politică), super pasionat de munca lui, în stare să îşi lase femeia acasă, cu ochii pironind frustrarea în tavan. Chemat de simţul datoriei şi de orgoliul de a fi primul, de a fi cel mai bun.

Dar “regizată” de Kenny Irby, profesionistul în jurnalism vizual al celor de la Poynter Institute, un tip rigid şi cinic, dar extrem de atent la detalii, cum aveam să-l cunosc acum 5 ani în Florida, povestea lui Byron Pitts curge natural, în toate nuanţele care le-ar părea exagerate doar celor care au învăţat despre jurnalism la “Totul despre sex”.

Pitts, chief national correspondent la CBS News, e genul de jurnalist care – asemenea antrenorilor de fotbal😀 – stă mereu cu bagajele făcute la uşă. Pitts are o “go bag” acasă şi una la serviciu. Nu se ştie niciodată unde te prinde un tsunami din Asia sau cutremur din America Latină.

Supravieţuirea: trei zile cu 10 conserve

“Îmi iau cu mine un pat de campanie, un sac de dormit, o pereche de pantofi, un rând de haine curate pentru casă, pantaloni, tricou, chiloţi, patru perechi de şosete, pudră pentru bebeluşi, un echipament de sport, nişte sandale, 10 conserve de sardine şi fructe de mare afumate, un briceag multifuncţional Leatherman, un sul de hârtie igienică şi un bivy sack”, îi povesteşte Byron Pitts lui Kenny Irby. Ideea e să aibă asigurată supravieţuirea timp de trei zile, pentru că “primele 72 de ore sunt cele mai dificile întotdeauna”. (Asta apropo de jurnalistele de la noi care vin la serviciu cu tocuri de 20 de cm🙂.)

Pitts a transmis în ultimii 10 ani corespondenţe de la 9/11, tsunamiul din Asia, războiul din Irak, uraganul Katrina sau cutremurul din Haiti. Despre condiţiile în care şi-a desfăşurat activitatea în Haiti răspunde telegrafic, ca vechii reporteri de odinioară: “Dormit afară o noapte. Într-un hotel fără electricitate şi apă mai multe nopţi. Duş o dată într-o săptămână”.

Revin cu întrebarea pentru elevii de liceu care se pregătesc de facultate: sunteţi siguri că vreţi să daţi la Jurnalistică?

Meseria lui Byron Pitts înseamnă mai mult decât un duş pe săptămână. E despre a fi uman şi despre a căuta momente cât mai umane chiar şi în mijlocul celor mai mari dezastre. E despre a tăcea. Şi despre a asculta. “Înăuntrul meu urlam, dar numai dacă eram tăcut puteam înţelege ce se întâmplă acolo. Marile evenimente urlă de la sine, aşa că vorbeşte în şoaptă”, e recomandarea corespondentului CBS pentru jurnalişti.

“Suntem fiinţe puternice şi delicate”, rezumă, din nou telegrafic, Pitts ce a înţeles el în timpul corespondenţelor din Haiti. În jurul lui, cadavrele erau încărcate cu stivuitorul.

“Part of my job is to make people care”

Meseria lui Pitts înseamnă şi respect. Asta l-a apăsat cel mai mult în Haiti, ideea de a-i trata pe oameni cu respect şi de a spune povestea lor aşa cum era ea. “Pornesc de la ideea că telespectatorului mediu s-ar putea să nu-i pese despre oameni care trăiesc la mile depărtare şi care vorbesc o limbă diferită. Parte a meseriei mele e să îi fac să le pese”. Meseria lui Pitts înseamnă şi asta, în caz că vrei să dai la Jurnalistică în toamnă…

Leave a comment

No comments yet.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s