S-a spus, bunăoară, că Cesc Fabregas nu a făcut un meci mare şi că şi-a salvat evoluţia făcând ceea ce fac, adesea, marii jucători – fiind decisivi atunci când e mai mare nevoie. “Diario Sport” vine însă azi tocmai cu unul dintre acele detalii fine care au făcut diferenţa sâmbătă. Un detaliu care dă mult mai multă greutate jocului lui Cesc. Şi un detaliu care vorbeşte, dacă meciul în sine, în ansamblul lui, nu a făcut-o cu suficientă convingere, despre forţa fotbalului Barcelonei. Despre fotbalul total în secolul XXI.

Faza din minutul 66, în care Fabregas a marcat golul care a închis tabela de pe “Santiago Bernabeu”, a pornit de la o intercepţie realizată chiar de el, la 30 de metri de propria poartă. Continuată de Iniesta, Messi şi Dani Alves, acţiunea a fost finalizată de fostul “tunar” londonez, venit lansat după o învăluire de aproape 50 de metri.

Îi lipseşte încă reglajul acela fin dintre tupeu şi smerenie, care e, de fapt, marca emoţională şi stilistică a Barcelonei. În rest, are de toate: tehnică, viteză şi şut. E mai stilat decât Pedro, mai ordonat decât Bojan şi are mai multă naturaleţe pe postul de extremă decât Villa, care a tras din greu în ultimul an ca să se facă de-adevăratelea util lui Guardiola în noul sistem cu “9″ fals în faza de atac. Joacă la fel de bine şi pe stânga, şi pe dreapta şi, alături de Thiago, a impresionat plăcut în turneul estival al catalanilor.  Isaac Cuenca e noul nume pe care Guadiola îl propune în prim-planul fotbalului mondial, după ce l-a titularizat contra Granadei, meci în care a fost considerat printre cei mai buni jucători de pe teren.

A revenit la Barcelona B după ce jucase în liga a treia, la Sabadell, echipă cu care a şi promovat, de altfel în Segunda. În câteva luni, a ajuns titular la campioana Spaniei şi a Europei. Greul de-abia acum începe pentru puştanul care, în copilărie, povestesc vechii săi prieteni din Reus, mergea de acasă la şcoală făcând duble pe trotuar, pe trecerea de pietoni, pe scări şi printre bănci, fără să scape mingea niciodată.

Din copilăria lui Pele nu a rămas nimic. Primele imagini cu el în acţiune sunt chiar de la un campionat mondial. Cu Maradona avem, miraculos cumva, câteva scene cu el, tânăr, într-o grădină, făcând duble cu un măr cules din copac. Cu Messi în acţiune avem deja numeroase filmări, putem înţelege altfel devenirea unui geniu. Cuenca a copilărit însă în plină eră a tehnologiei mobile. Şi ştim, astfel, că amintirile colegilor de şcoală nu sunt simple poveşti. Priviţi copilul din filmuleţul de mai sus şi-l veţi privi cu alţi ochi pe tânărul emoţionat de pasele lui Xavi, Messi şi Iniesta.

Scena media şi personajele sale au stat mereu în centrul atenţiei lui Andy Warhol. Însă lucrările sale care reinterpretează teme şi informaţii din paginile 1 ale tabloidelor epocii sale sunt mai puţin cunoscute. Ele fac obiectul unei interesante expoziţii găzduite de National Gallery of Art din Washington. “Warhol: Headlines”.

Detalii şi mai multe imagini, pe site-ul “New York Times”.

E un artist în vogă, face prezentări trăsnet, are proiecte care te lasă cu gura căscată, mai scrie şi cărţi… Ilustraţiile sale pentru “New York Times” sunt veritabile evenimente editoriale. În fine, Ji Lee e un tip cu nume comun, dar cu o imaginaţie cu totul şi cu totul ieşită din comun.

L-am descoperit cu seria sa “Word as Image”, o veritabilă lecţie de creativitate, mai cu seamă pentru copywriterii şi designerii de identitate. Mai jos, un film care colează execuţiile sale pe această temă.

Şi câteva execuţii statice.

Iar pentru cine a ajuns până aici, două dintre lucrările lui Ji Lee pentru “New York Times”.

I-am văzut la lucru pe mulţi dintre puştii care se vor bate pe viitor pentru gloria Barcei. Personal, am câteva garanţii: Rafinha, Deulofeu, Cuenca, Sergio Roberto, Sergi Gomez şi Montoya. Îi şi văd în câţiva ani, lângă mai tinerii acum Messi, Pedro şi Pique, într-un “11 made in La Masia”, la fel ca generaţia de azi.

U Cluj castigatoarea Cupei Romaniei (foto: cupadelegenda.gsp.ro)

Frumoasa echipă din anii ’60 a Ştiiţei Cluj, cea care a câştigat Cupa României în faţa Piteştiului, a lăsat în urmă nu doar amintirea de neuitat al celui mai important trofeu din istoria “alb-negrilor”, ci şi una dintre cele mai frumoase definiţii ale fotbalului. A evocat-o ieri Remus Câmpeanu, autorul unuia dintre golurile din finala de la Bucureşti, în cadrul emisiunii speciale “Replay”, găzduită de noul “Cluj Arena”. Vorbea despre antrenorul care a dus Ştiinţa spre primul său mare trofeu, Andrei Sepsi (foto).

“Înţelegea conceptul de echipă studenţească, venea cu noi la bere, cînta împreună cu echipa, pe drumul de întoarcere, indiferent dacă cîştigam sau nu. Reuşea să-i înţeleagă pe jucători, fără să ameninţe sau să strige de pe margine”, îl evocase acelaşi Câmpeanu pe Sepci cu ceva timp în urmă. Ieri avea să lărgească portretul unui antrenor unic în felul lui. “Sepci era foarte preocupat nu doar de activitatea noastră fotbalistică, ci şi de cea academică. Modela programul echipei în funcţie de cursurile noastre de la facultăţi”, îşi aminteşte Remus Câmpeanu, căpitan al unei trupe de studenţi la Medicică, Drept sau Politehnică. “Ne spunea că e important să rămânem cu o specializare, cu o meserie, pentru că tinereţea trece şi la un moment dat nu vom mai putea juca fotbal, aşa că trebuie să fim pregătiţi pentru acel moment…”.

“Fotbalul e, aşa, o studenţie”, i-a învăţat Sepci pe clujeni. Iar dacă, cumva, definiţia lui Sepci nu e totală şi atotcuprinzătoare, asta e numai şi numai pentru că echipa Universităţii acelor vremuri era o echipă specială.